Matei Hutopila

Matei Hutopila, Cartea de Editură Max Blecher, 2011

Înmormântare

satu-i îmbibat de razele necoapte ale primăverii

iar cei câţiva nori se târâie leneş

pe un cer pe care l-am mai văzut demult

într-o după-amiază la fel de însorită şi calmă

ca de duminică

mă las bătut de vântul răcoritor pe creasta dealului

inspir

expir

inspir

pe vale, în spate, e cimitirul pe vale, în faţă, e satul

coborâm ca-ntr-o procesiune tăcuţi resemnaţi

simt că ne-am înţelege într-un fel ciudat

fără vorbe fără priviri

simt că ne mişcăm în acelaşi ritm cu

norii cu dealurile cu pomii cu furnicile

totul într-o unică senzaţie stranie

de bine de pace de imponderabilitate

cfr

spre cîmpulung nu-s trenuri noi

aşa că nu m-am mai dus acasă

de fapt cîmpulung nici măcar nu-i acasă

şi detest oricum gările româneşti

cu cerşetori pişat diformi şi funcţionare ţâfnoase

mă duc cu gându la india (dacă or avea

gări acolo) nu-mi place berea la pet

şi nici atât peturile aruncate pe geam de colegii de compartiment

spre tecuci îs trenuri noi

aşa că merg dacă e nevoie

pe cât posibil noaptea

mă uit pe geam la negreala aia

aşa cum se vede din lumina asta chioară de neon

îi mai ok decât pârloagele pe care le ad-

­miri din acceleratu de şase-şi-doişpe

să-l citeşti pe aitmatov şi să nu vezi issîk-kulu

să-l citeşti pe lermontov şi să nu vezi piatigorsku

şi mai pune la socoteală

riga tallinn kamianeţ-podilskii buenos aires

moscova lu makanin n-o pun, nu în afara hârtiei

din paporniţa unui ţăran o scăpat o găină

nu ştiu de care din ei mi-e mai milă

nu ştiu de care din noi nu mi-e

ecaterina

veneam de la iaşi la tecuci ca

de la moscova la petuşki dar

eu nu eram beat decât de tine

cât de patetic şi cât de-adevărat

„eu» însemna însingurare

„tu» însemna departe

„noi» era singurul lucru la care tânjeam

noi şi toate chestiile care porneau de-aici

care puteau porni

îmi erai prima singura matiora

o matioră pe care nu voia nimeni s-o cufunde dar

asta nu mă liniştea cu nimic

erai pământul matiorei din care-am rodit

erai malul înalt al matiorei de pe

care priveam în depărtări

erai câmpul înflorit al matiorei în care m-

aruncam cu faţa-n sus cu ochii închişi

cu faţa-n soare

mă entuziasmam des şi cu însufleţi­re dar toate 

păleau naintea ta brusc şi cu desăvârşire

ca dragostea pentru maşini a lui zahar pavlovici naintea

unui proşka desculţ pe-o cale ferată far de sfârşit

veneam de la iaşi la tecuci ca de la moscova la petuşki

iar iaşul meu semăna tot mai mult

cu moscova lui makanin