duminică, 16 decembrie 2012

Constantin Pădureanu


                                               

MANDA  CIUNGA

  
Manda Pascu, zisă Ciunga, era
O femeie de şaizeci şi cinci de ani.
Porecla îi venea de la palma
Dreaptă la care avea tăiate
Primele patru degete şi din care
Îi rămăsese întreg doar degetul mic.
Necazul s-a întâmplat,  demult,
În tinereţea ei, înainte de Crăciun.
Dinu Pascu a venit acasă mort
De beat şi a început scandalul
I-a spus Mandei că o să vină
În peţit Vasile Stăncuţă.
Dar ea a răspuns că nu-i place,
Că e urât şi crecănat, chiar
Dacă are 30 de pogoane de pământ
Şi este singur la părinţi.
Mai bine pleacă în lumea largă
La nimeni să nu-i fie dragă

Dinu a luat un topor care
Era lângă parmalâc, a prins-o
Şi a întrebat-o dacă îl ia
Pe Vasile, că, dacă nu, el îi
                                      taie o mână.
Nevasta şi cele trei surori mai mici
Priveau înspăimântate şi plângeau.
Ochii îi sticleau şi toporul îi
                                        lucea în mână.
Manda a dat să scape din strânsoarea lui,
Dar degeaba că n-avea snagă în ea.
A târât-o până la un chituc de lemn,
I-a pus mâna dreaptă pe el,
A izbit cu toporul
Şi a căzut nenorocirea peste viaţa ei.
A început să urle de durere
Şi au sărit vecinii
Însă era prea târziu,
Nimic nu mai putea fi
Ca înainte.

A venit Rada Bărbucică, moaşa,
Şi i-a oblojit mâna,
Dar, la scurtă vreme, i s-a obrintit
Şi abia spre primăvară s-a vindecat.
Dinu Pascu dăduse în darul beţiei
S-a făcut pocăit şi a început să citească
Biblia.
Manda Ciunga nu l-a mai privit
În ochi toată viaţa ei,
Pentru că o mutilase şi trebuia
Să se arânească doar cu o mână.
Nici la moartea lui n-a fost.
Ea, săraca, a rămas să-şi tragă
Păcatele.
Muncind, cu ziua pe la unul şi pe la altul
Prin sat.
La fântână scotea apă cu greu,
Şi, dacă nu apărea cineva să-i
Tragă găleata, se ajuta şi cu dreapta.
Dar ce folos că nu avea
Prea mare putere în degetul mic
Şi ciotul rămas din cel mare.

Primăvara era pe câmp şi prin pădure,
Să culeagă: ghiocei, iarbă mare, tufa iepurelui,
Tămâioare, viorele, ciuperci, fragi, coarne, mure,
Afine, coacăze, porumbe, agreşe, măceşe şi flori.
Şi se ducea cu ele în Coveia şi le vindea
La Piaţa Mare sau pe Unirii.
Vara mergea la grădina ceapeului
La strâns: roşii, castraveţi, dovlecei, ardei,
Vinete, cartofi, pepeni şi lubeniţe.
Toamna, o luau oamenii, mai mult din milă,
La vii, la cules

Manda Ciunga stă la marginea
Rudarilor Olteniei, în conacul boieresc,
Cum   zicea de parigorie,
Care era, de fapt, doar o odăiţă
Cu pământ pe jos şi cu o singura fereastră,
Dar şi-n aia pusese tablă, că i se urâse de câte ori
Îi spărsese geamul beţivanul de Costică Vârâceanu,
Ibovnicul ei.
În odăiţă, avea un pat de lemn
Cu rogojină pe el, lada cu zestre
Din care mai rămăseseră:
Scurteica, ţoalele de moarte şi o cergă peticită.
Două scăunele, o măsuţă
Cu trei picioare şi o lampă de sticlă
Numărul cinci.

Seara, Manda Ciunga se opri
În răscruci, la Cucu, la taină, cu femeile,
Să mai afle şi ea ce se mai întâmplă în sat.
Era rea de gură, avea numai
Arţaguri şi pârţaguri şi arunca
Vorbele  cu nemiluita.
Femeile o evitau şi nu-şi
Prindeau mintea cu ea,
Că o ştiau şompalie,
Sămânţă a dracu şi
Sărită de pe fix

Pe linie, venind dinspre grădiniţă,
Cobora un om.
Mergea încet şi călca apăsat,
Bălăbănindu-şi mâinile pe lângă corp,
Ca militarii.
Manda Ciunga îşi duse mâna
Streaşină la ochi şi întrebă:
-         Al cui este, fă, muică, crecănatul ăla ?
Ia, ia, ia uite ce urât merge…Doamne !
Şi se închină.
-         Păi, nu e Georgică Timidai, nepotu dumitale,
Zise Lina lui Ion Tizu
Bucuroasă că a prins-o la cotitură
Şi o strânge cu uşa.
-         Daaaa! Dacă, da e frumos şi îi şade bine.

COLECTIVIZAREA FORȚATĂ

Pe vremea colectivizării, Gogu Ocroteală
Din Rudarii Olteniei s-a băgat, să-i ajute
Pe cei de la raion și alerga prin sat
Zi și noapte să-i forțeze pe oameni
Să se înscrie la Gospodăria Agricolă Colectivă
”Drumul lui Lenin.”
Venise și unu Călinescu, avea un nas lung
 Și purta un șal roșu.
Ăla umbla prin sat și făcea un C pe poartă,
Adică, pentru el, însemna că te-ai trecut la
Colectivă.
Dacă nu-l aveai pe C pe poartă,
Te chema cu cererea de intrare
Și trebuia să plătești și o taxa de 25 de lei.
Pe atunci era o sumă mare.
Ocroteală era cățelușul lui și toată
Ziua se gudura pe lângă pulpana
Ăluia.
Și-l informa de tot ce mișcă în sat.


Umblau de două luni după Nicu Ascunseanu
Cel mai bogat din sat: 35 de pogoane
De pământ, car cu boi, cazan cu țuică,
Treierătoare și cea mai răsărită casă.
Îl urmăreau și nu-l găseau deloc.
Ăsta stătea pitulat prin pădurea Ivănoaia,
Departe de sat, în apropiere de Palilula.
Într-o noapte, venise acasă după provizii
De mâncare și după schimburi de haine.
Și l-au prins, nu mai avea unde să fugă.
Erau și trei milițieni înarmați.
Au deschis poarta și au băgat dubița neagră
În curte.
Nevastă-sa și cele trei fete mărunțele
                                                            au început să plângă.
Au crezut că îl arestează și îl duc la Bug
Ca pe Pârvu lui Ureche.
L-au suit în mașină și au plecat.


Ocroteală, care n-avea nici în clin, nici
În mânecă cu colectivizarea forțată a
Agriculturii, a început presiunea și
Intimidarea:
-         Te treci, Nicule?
-         Nu, mârâia Ascunseanu.
Dacă ar fi fost doar ei doi,
I-ar fi pus mâna în gât și l-ar fi sugrumat.
Dar așa a înghițit în sec și un milițian
L-a lovit cu patul armei peste față
    -    Stai jos pe banchetă, banditule, s-a răstit Ocroteală
Era și el om din sat și se purta așa ?!
S-a așezat.
,,Legați-l la ochi,, și l-a legat milițianul
Care îl bătuse.
Pe urmă către Călinescu:
-         Tov. instructor, eu zic să-l ducem la Calafat,
Să-l aruncăm în Dunăre și scăpăm de el.
-         Așa e bine, tovule, i-a răspuns ăla.


Au mers toată noaptea și dinspre ziuă
                                                            l-au dat jos.
L-au dezlegat la ochi și a privit
Înaintea lui.
Nicu Ascunseanu și-a făcut scurt socotelile:
“Doamne! Ăștia m-aruncă în Dunăre și
Îmi rămân nevasta și cele trei fetițe
Pe drumuri.”
-         Te treci, bă, banditule ? l-a înghiontit Ocroteală.
-         Mă trec…
-         Bine. Hai în mașină.
În dubița neagră, Nicu Ascunseanu a semnat
Cererea de intrare în colectivă și în
Câteva minute l-au dus acasă,
Au deschis ușa și l-au îmbrâncit
În fața porții.


Atunci, și-a dat seama Nicu Ascunseanu
Că îl plimbaseră toată noaptea pe
Câmp și prin sat și a înțeles că
De fapt Dunărea era Jiul…  
     
PĂTRU URSU

Moș Pătru Ursu se descurca din greu
După ce îi murise nevasta, Tudora.
Cei doi băieți erau însurați și la
                                                    casele lor.
Unul în Braniște și altul în Livezi
Se duseseră în averile muierilor
Măgari închiriați.
Dar pe bătrân nu-l deranjau deloc
Bârfele.
Gura lumii numai pământul galben o astupă.
Intră în bucătărie și trase un păhărel
                                                             de țuică.


Azi, trebuia să-l caute poștașul cu pensia.
Lucrase la cefereu, la gara din Rudarii Olteniei,
Ca acar.
Deși trecuse de 70 de ani, Pătru se ținea drept
Și trecea pe linie țanțoș și fudul,
Că el era pensionar de stat.
Era în august și pe 25 ale fiecărei luni
Primea banii, că lucrase în a doua
armată a țării.
Nu rămăsese în agricultură.
“De bine, de rău, gândi el, trece luna
Și primesc 500.000 de lei. Ce sunt de ici,
                                                        de colo,
De lepădat ?!
Ori am ca Ilie Treanță 65.000 de la ceape
Nu merge, taică, eu am muncit
Patruzeci de ani la calea ferată, nu glumă.”



Pătru ieși în curte și se duse la gardul
Vecinului său, Nicolae Streche, cu care
Nu mai vorbise de o săptămână.
-         Colae, Colae, ia vino, neică, până încoa.
Omul apăru cu o bucată de brânză
În mână.
Și mânca din ea, doar ce se ridicase
                                                            de la masă.
Mai era puțin și se apropia de prânz.
     -     Bă, Colae, o visai pe dadă ta, Tudora
            Era veselă și mă întreba:
           “Bă, Pătrule, ce mai face Colae al nostru ?”
            Și venii să-ți spui și să mai discutăm
            Și noi ca oamenii: una, alta și ailaltă.
-         Eram la masă și mă deranjași!
Răzdania mă-sii de treabă azi și mâine
     -    Hoooo, bă, ce ți se strășună așa din senin,
           Te supărași și ți se ține din puțin.
           Parcă ai avea nas de ceară, zău așa
           Nu poate omu să schimbe cu tine o vorbă,
           Că gata îți sări muștaru.
     -     Bine, bine, spune, cu mata oricum
           Aș da-o tot n-o scot la cap și n-o nimeresc
                                                                      pe a bună.
           Da, te ascult.
     -     Iote de ce te strigai eu...
            Nu mai vreau calu și căruța, să mă reped
            Până la nenea în vale, în Gabru,
            Să duc niște bulendre până-n sară
            Dă-mi ăl măgar, că e mai bine.
-         Te treziși târziu, moș Pătrule,
Acu plecă socru meu cu el în deal,
La târlă.
Nu-și termină răspunsul, că dinspre grădină
                                                                        se auzi:
-         I-ha, I-ha, I-ha, I-ha, I-ha, I-ha, I-ha.
Atunci, bătrânul se ridică pe gard,
Văzu măgarul și zise:
-         Bă, Colae, ăla di colo, de la nuc
Nu e măgarul tău ?!
-         Ba da, dar acolo îl leg eu
Când nu vreau să-l dau...


                                   04.12.2012 Craiova