Ion Mureşan

Ion Muresan s-a născut la  9 ianuarie 1955, Vultureni, judetul Cluj. Este unul din marii  poeţi  români contemporani.

A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj (1981). A facut parte din gruparea revistei "Echinox". Dupa absolvire devine membru al cenaclului "Saeculum" din Beclean. Intre anii 1981 si 1988 a fost profesor de istorie in comuna Strambu. Din 1988 devine redactor la revista "Tribuna" din Cluj. In prezent este publicist comentator la un ziar clujean si redactor-sef al revistei "Verso" din Cluj. A debutat cu poezie in revista "Cutezatorii" (1968). In 2005 a fost invitat in Franta in cadrul programului "Les Belles Étrangères".

Poezie
Cartea de iarna, Bucuresti, Ed. Cartea Romaneasca, 1981
Poemul care nu poate fi inteles, Targu Mures, Ed. Arhipelag, 1993
Le mouvement sans coeur de l image, traducere in franceza de Dumitru Tepeneag, Belin, 2001
Paharul / Glass / Au fond de verre, cu desene de Ion Marchis, traduceri de Virgil Stanciu si Dumitru Tepeneag, Baia Mare, Fundatia Culturala "Archeus" & Scriptorium, 2007
Zugang verboten / Acces interzis, Büroarcrasch, Viena, 2008, tradusa in limba germana de Ernest Wichter.
Cartea Alcool, Bistrița, Ed. Charmides, 2010.

Eseuri
Cartea pierduta - o poetica a urmei, Bistrita, Ed. Aletheia, 1998

Antologii
Antologia poetilor tineri (antologie de George Alboiu), Bucuresti, Ed. Cartea Romaneasca, 1982
Antologia poeziei romane de la origini pana azi (antologie de Dumitru Chioaru si Ioan Radu Vacarescu), Pitesti, Ed. Paralela 45, 1998
Poezia romana actuala, vol. I (antologie de Marin Mincu), Constanta, Ed. Pontica, 1998
Antologia poeziei generatiei 80 (antologie de Alexandru Musina), Brasov, Ed. Aula, 2002 

 Poeme

Cîntec de leagăn

Mie în somn mi-au îngheţat mîinile, / pentru că în somn e foarte frig. / M-au trezit şi mi le-au tăiat. / Dormi, puiul mamii , dormi !

Mie în somn mi-au îngheţat picioarele, / Pentru că în somn e foarte frig. / M-au trezit şi mi le-au tăiat.

Dormi, puiul mamii, dormi !

Mie în somn mi-a îngheţat inima, / pentru că în somn e foarte frig. / M-au trezit şi mi-au tăiat-o.

Dormi, puiul mamii, dormi !

Acum sunt mort. / Eu nu voi mai dormi niciodată.

Dormi, puiul mamii, dormi !

Întoarcerea fiului risipitor

Totul a fost băut. / Nici o băutură nouă nu a apărut sub Soare în timpul vieţi mele. / Nisipul pustiurilor s-a fiert şi s-a băut. / Praf de argint s-a băut. / Praf de aur s-a băut. / S-au băut pietrele şi încă / din timp în timp apărea din cărţi cineva care vedea ceva de băut / în piatră seacă, / vedea şi bea. / Apoi şi cărţile s-au băut. / Viermii negri şi păsările albe s-au băut. / Peştii albaştri şi caii roşii s-au băut. / S-au băut aerul de sub unghii şi măduva din oase şi sîngele. / Pielea şi părul s-au băut. / S-au băut geografia şi pictura şi sculptura şi poezia, s-au dizolvat / şi s-au băut. / Şi lemnul şi fierul şi rugina s-au băut. / Acoperişuri şi fundaţii / şi casele călăilor şi casele regale / Şi comuna primitivă şi comunismul şi sperma s-au pus la macerat şi ca nişte sucuri s-au băut. / Dumnezeule, totul a fost băut! / Şi tot mai trece noaptea pe drum un om cu o distilerie mică pe umăr.

II

„Curvă, curvă nenorocită vino să vezi ce se întîmplă în ţară!” / În zece ani atît v-a lăsat inima să-mi scrieţi / în scrisoarea ce mi-aţi trimis-o pe un om din Dej. / Şi că voi aveţi o cîrciumă cu vad bun, / că fratele meu s-a însurat, / că şi-a deschis şi el un bar undeva în zona gării. / Iar eu v-am scris zeci de scrisori cu litere tremurate de dragoste: / „Dragă tată şi buna mea mamă, / aici în Persia vremea e bună iar persanii-s oameni muncitori şi cinstiţi” / V-am povestit ce bine merg afacerile mele cu capre, / Că m-am însurat la Teba cu o femie, una Artystona, / dar nu am putut avea copii, nu a putut ţine în pîntece, dar / altfel femeie curată şi gospodină, cam cum sînt la noi unguroaicele. / Şi că după un an nevasta mi-a murit / Aşa că m-am mutat la Kirkuk. / Aici dulcea floarte a norocului mi s-a deschis, / Căci am prins de veste de boala de vaci ce-a lovit în cirezile sciţilor regali, / şi o vară şi o toamnă am belit cu mîna mea boi şi vaci pe malurile apei Borysthenes. / În sare le-am adus la Kirkuk şi le-am argăsit. / Şi ţin minte ca astăzi că am adăugat undeva: / „Mulţi cai poartă numele meu de-a lungul Tigrului şi Eufratului, / căci hamurile pe care le fac atelierele mele sînt renumite, / capsele de alamă-s ca păpădiile, / cataramele au cuie cu cap de şarpe, mi se pare c-am scris, / şi pe toate e imprimat numele meu” / Aşa v-am scris, în fiecare săptămînă, / dar nu s-a întîmplat să treacă nimeni de la noi din oraş prin Kirkuk / şi nu am avut pe cine să trimit scrisorile. / Iar acum sînt aici, gata să vă-mbrăţişez!

Acum sînt fericit ca un suflet de prostănac în Grădina Raiului. / Lîngă fereastra îngheţată sînt fericit.

de cînd forma trupului s-a stabilit prin lege: toţi un trup şi un pămînt: şi nu contează cine în cine se îngroapă. / Aşa gîndeam. Şi răzuiam cu monda florile de gheaţă de pe geamul cîrtciumii / ca să fac copcă ochiului înspre stradă. / Aci răzuiam, aci moţăiam, căci / moneda românească pe gheaţă e ca un cîntec de leagăn. / Răzuiam şi suflam repede şi cald, ca boul la iesle de sticlă, / răzuiam şi imediat cu mîneca hainei frecam în cerc, roată şi / repede-repede, ca să apuc să văd ca prin ochean ninsoarea grozavă. Repede-repede, căci dacă respiri în timp ce vezi, / ca să vezi în timp ce respiri, / ţi se tulbură ochii. / Cît despre lentile:  ele sînt darul morţilor.

Poem

Vai săracii, vai săracii alcoolici, / cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună! / Dar mai ales, mai ales dimineaţa cînd merg clătinîndu-se pe lîngă / ziduri / şi uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere / scrise de un şcolar stîngaci.

Numai Dumnezeu, în marea Lui bunătate, apropie de ei o cîrciună, / căci pentru El e uşor, ca pentru un copil / ce împinge cu degetul o cutie cu chibrituri. Şi / numai ce ajung la capătul străzii şi de după colţ, / de unde înainte nimic nu era, zup, ca un iepure / le sare cîrciuma în faţă şi se opreşte pe loc. / Atunci o lumină feciorelnică le sclipeşte în ochi / şi transpiră cumplit de atîta fericire.

Şi pînă la amiază oraşu-i ca purpura. / Pînă la amiază de trei ori se face toamnă, de trei ori se face primăvară, / de trei ori pleacă şi vin păsările din ţările calde. / Iar ei vorbesc şi vorbesc, despre viaţă. Despre viaţă, / aşa, în general, chiar şi alcoolicii tineri se exprimă cu o caldă / responsabilitate / şi dacă se mai bîlbîie şi se mai poticnesc / nu-i din cauză că ar expune idei teribil de profunde, / ci pentru că inspiraţi de tinereţe / ei reuşesc să spună lucruri cu adevărat emoţionante.

Dar, Dumnezeu, în marea Lui Bunătate, nu se opreşte aici. / Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului / şi îi invită pe alcoolici să privească. / Şi chiar dacă din cauza tremuratului nu reuşesc să vadă decît un petec de iarbă, / tot e ceva peste fire. / Pînă cînd se scoală unul şi strică totul. Şi zice: / “În curînd, în curînd va veni seara, / atunci ne vom odihni şi vom afla împăcare multă!” / Atunci unul după altul se scoală de la mese, / îşi şterg buzele umede cu batista, / şi le este foarte, foarte ruşine.

Înviere

Brusc s-a-nserat. În sfeşnic lumânarea
Pocnind se-aprinse singură, din nou.
Trei zile l-am vegheat sub răsuflarea
De somn ce-n somn e somnului ecou.

Şi între pleoape strâns ţineam mormântul:
Roşie stâncă spartă-n sur dreptunghi.
Romanii-ntre măslini dormeau urându-l,
Stând ghemuiţi cu capul pe genunchi.

La vremea cântului de miruire,
Ne-am pus cenuşă-n cap şi-am plâns amar:
„O, suflete, durere-i peste fire
Când părăseşti al trupului hotar!”

Şi stânca a prins apoi să vălurească,
Uşor, ca apa râului în munte,
Şi-un trup de abur a-nceput să crească
Din piatră, ca ieşindu-ne din frunte

Furnici de foc peste furnici de rouă.
Şi El a fost, n-am umbră de-ndoială,
Venind spre noi a spus doar„Pace vouă!”
Şi cerul tremura, ca o petală.

2011, Cluj

Daniel Corbu

 














 

DANIEL CORBU s-a născut la 7 aprilie 1953, în Târgu Neamţ. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Studii liceale la Roznov (Neamţ), absolvent al Facultăţii de limba şi literatura română, secţia română-franceză, din Bucureşti, promoţia 1983. Participă activ la întrunirile Cenaclului de Luni, condus de criticul Nicolae Manolescu. După terminarea facultăţii, este instructor de teatru şi poezie la Casa de cultură din Târgu Neamţ, unde organizează, începând cu anul 1984, Colocviile Naţionale de Poezie de la Neamţ. Pe rând, este operator chimist, laborant, ajutor de ospătar, masor, profesor, corector, inspector cultural, editor, muzeograf literar. Debutează în România literară (1979), colaborează cu poeme şi eseuri în Amfiteatru, Cronica, Luceafărul, Ateneu, Dacia Literară, Poesis, Convorbiri literare etc. Traduce pentru reviste şi volume din Cioran, Roland Barthes, Daudet, Paul Valéry, Jabès, Michaux, Elytis,Borges ş.a. Prezent în antologii de poezie din ţară şi străinătate. Este fondator al casei de Editură Panteon şi al revistei literare cu acelaşi nume şi fondatorul Academiei de poezie din Vânătorii de Neamţ.

Publică volumele de poeme: Naştere vinovată (Albatros, 1983), Intrarea în scenă (Albatros, 1984), Plimbarea prin flăcări (Cartea Românească, 1988), Preludii pentru trompetă şi patru pereţi (Panteon, 1992), Documentele haosului (Panteon, 1993), pentru care primeşte Premiul Asociaţiei Scriitorilor Iaşi Premiul Poesis pentru cea mai bună carte a anului 1993, Spre fericitul nicăieri (Panteon, 1995), primind Premiul Festivalului de poezie de la Sighetul Marmaţiei, Cântece de amăgit Întunericul (Helicon, 1996), Manualul bunului singuratic (Panteon, 1997), Duminica fără sfârşit (Axa, 1998), Cartea urmelor (Junimea, 2001) şi Documentele haosului – antologie de autor (Junimea, 2003), Evanghelia după Corbu şi alte poeme (Iaşi, Princeps Edit, 2006)

Publică la Editura Cronica volumul de proză Omul suspendat – douăzeci şi una de fantasmagorii în ritm de blue-jazz (2001), precum şi trei cărţi de eseuri: Generaţia poetică ’80 în cincisprezece portrete critice (Junimea, 2000), Intimitatea publică a poeziei – şapte eseuri despre comportamentul liric (Princeps Edit, 2002), Postmoder­nismul pe înţelesul tuturor (Princeps Edit, 2003), Generaţia poetică ’80 şi rostirea postmodernă(Iaşi Princeps Edit, 2006), Eonul Marelui Desant - antologie, editie critica (Princeps Edit, 2007)

Pentru întreaga activitate literară, Preşedinţia României îi conferă, în 2004, medalia Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler. 

Scrisoare deschisă necititorilor mei

Vouă, celor care nu mă citiţi

pot să vă spun că nu-mi veţi afla vreodată

cumplitele căi ale cunoaşterii de sine

nu veţi auzi serafimii din poemele mele

rugându-se pentru buna întocmire

a văzduhului

nici Preludiile pentru trompetă şi patru pereţi

unde ca pe coridoare pustii

am împărţit cuvintele şi tăcerea ambiţiile  întunericul

şi unde dezrourat prin sălile de aşteptare ale istoriei

am conversat cu bibliotecarul lui Dumnezeu

cu soarele negru al cernelii

în aceeaşi măreţie a golului

pe care mereu şi mereu urmează să-l umplem.

Vouă, celor care nu mă citiţi

pot să vă spun că niciodată

nu vă va răsuna în urechi

acel sacadat tha-ka-ti-mu-nu-sipedi

al Păsării negre

thakatimunu sipedi prin livada cu vişini depărtându-se

printre zarurile şi tomberoanele nopţii

acel thakatimunu sipedi rostit de imperialul

corb alegoric

altădată vizitator de noapte al bunului Poe

cobe a veacurilor poticnite-n visare

Viaţa sau Moartea sau Înfăţişarea Ruinii?

Voi, care nu veţi citi vreodată

Manualul bunului singuratic

nu-mi veţi cunoaşte mărturisita cină de taină

unde mâncam din aceiaşi pesmeţi ai poeţilor

blestemaţi

sau mi se umpleau rând pe rând castroane de fulgere

nu veţi vedea gura mea sărutând

lame subţiri

şi nu veţi afla cum se poate muri

în mai multe trupuri deodată.

Vouă, celor care nu mă citiţi

cu privirile afundate în sticla televizoarelor

cu gândul înlănţuit de maşini sofisticate

de înşelătoare glorie internetă şi de alte abţibilduri sonore

venite din abundenţa realului

vă doresc fastul apolinic al mareelor

şi să fiţi mai bogaţi decât pomul de Crăciun

din casa săracului

şi cu bucurii postmoderne să vă-mpodobiţi pruncii

şi femeile voastre.

Vouă, celor care nu veţi cunoaşte Plimbarea prin flăcări

cu poemele în care stăm atârnaţi de întrebările noastre

ca hainele-n cuiere

şi unde ca în vechea şi incomoda realitate

întotdeauna e salvat un Barnabas

şi întotdeauna cineva îşi oferă palmele pentru cuie

vă doresc o viaţă liniştită

departe de lumea dezlănţuit metafizică

o viaţă petrecută în tihnă cu organele voastre

prin urmare un stomac hrănit ştiinţific

o pneumă înnobilată oricând de ozon

un ficat uşor şi rinichi fără dializă.

Vouă, necititorilor, dar şi foiletatorilor mei surâzânzi

cu adâncă mâhnire vă spun:

nu veţi afla niciodată că fiecare din noi

are măcar un zeu îngropat

în spatele casei

şi că semnele morţilor pun în ordine răsărituri

şi de ce am trăit aproape un secol

spânzuraţi de mustăţile lui Dali.

Nu veţi avea viziunea zorilor începându-şi

rugile sacrosante

nu veţi vedea Caleaşca de fulgere

ca o nălucă trecând prin mijlocul emoţiei

nici nu veţi şti

cum jumătate din viaţă mi-a luat

organizarea pustiului

cum am stat ani şi ani înconjurat de vorbe

precum înecatul de mare

şi cum deseori cărţile pot fi mai tari decât moartea.

Iar dacă vreodată veţi întâlni Poema sfârşitului

sau, vai vouă!, Documentele Haosului, ocoliţi-le în mare grabă

ca pe feerice apocalipse, tzunamii, atentate sinistre la

                             liniştea recurentă.

Iar dacă vreodată printr-un regretabil hazard

vă vor cădea sub ochi Miezonopticele

înţesate de lumini şi urme

din care aţi putea afla cum în contabilitatea cerească

cineva ne numără paşii

şi aţi auzi mormanele de clipe prăbuşite în sine

şi aţi urmări devenirea dialectică a celui ce-şi chinuie umbra

şi aţi simţi apropierea celui mirosind a trădare

(câţi din neamul lui Cain chipul nu-i poartă?)

şi cuvintele mele: – Răscumpără-mă, frate Iuda,

şi pe câţi arginţi vei vrea

pe mine mie, la nesfârşit vinde-mă!

asemenea să fugiţi

şi cu nobil instinct şi proletară mânie

steagul gri al indiferenţei cu fală arboraţi-l!

Vouă, celor care nu mă citiţi

cu nedisimulată tristeţe vă spun:

nu veţi cunoaşte nicicând înălţarea din Clarviziunea obscură

nici drumurile celeste Spre Fericitul Nicăieri

unde chiar şiruind cuvintele pot să tac ore în şir vinovat

ca o fereastră înfiptă în ziduri

şi nici Corabia, la care zi de zi am lucrat

ca la o mare construcţie

căreia rând pe rând i-am probat prova, babordul

trirema    odgoanele     găleţile cu rouă

corabia care nu-i o corabie ca toate corăbiile

corabia de silabe    corabia umplută cu lacrimi

corabia pe care nu veţi urca vreodată

şi nu veţi şti cât de măreţ animal e poetul

sub foaia de cort a memoriei.

Vouă, celor care nu mă citiţi,

vă doresc petreceri îndurătoare

şi tot aşa cum se învârt norii deasupra clopotelor în lucrare

să mişunaţi deasupra bucuriilor de Disnayland

neîmpovăraţi cu istoria din Drumul Damascului

(pe care – o scriam prin toamna lui 2005)

unde Saul din Tars a primit fulgerarea devenind un alt om

aşa cum şi eu, pe când mica şi marea istorie îşi zornăie înfundat

ruginitele lanţuri

izbesc fără voie cu picioru-n ţepuşă devenind Celălalt.

Şi mereu Celălalt cu fiecare poem Celălalt

până când poţi deveni o mie de Ceilalţi

care-au primit fulgerarea.

Iar pe voi, necititorii mei,

vă şi văd murind rând pe rând

în paturile voastre scumpe

acoperite cu dantelate cearşafuri

în amorţire şi fără de nimb

şi fără de pecetea angoasei primordiale

despre care adesea în Manualul Bunului Singuratic

vorbeam.

Voi, cei care nu mă citiţi

care de litera Evangheliei mele

nu vă veţi atinge şi nu veţi apropia de sinapsele voastre

acele versete cu zornet pământesc

sărutate de cenuşa atâtor trecute disperări

nu veţi şti cum refuzam cu metodă biletul dus-întors

din jacheta conformistului

nu veţi proba odată cu mine ritualul sălbatic

de îmblânzire a spaimei

şi catharsisul şi izbăvirea păcatului ce va să vină

apocalipsa de fiecare zi cerul orb agitându-se

pe când Dumnezeu e mort – spune Nietzsche

e doar obosit – spun eu – şi câteodată amnezic.

Vouă, necititorilor mei,

ce străine vă vor rămâne Refugiile postmoderne

cu monologul îngerului căzut în visare

vorbind despre mireasma trecutelor glorii

trecătoare ca apa prin cada de baie

a frumoasei madone

sau de fidelitatea neofiţilor.

De aici aţi fi aflat Poezia ce e?:

Poate ruga poate fântâna din tine

albastră cu patru izvoare

poate aripa asta străvezie urcând

în înalt

poate drumul cu vise pavat

spre Celălalt.

Voi, cei care nu mă citiţi

nu-mi veţi cunoaşte prietenia cu Borges, Kavafis, Rilke, Pound,

sau Nichita Stănescu, Odysseas Elytis

cu care puneam dinamită sub podurile pe unde trecea

poezia leneşă

şi nu veţi şti nici motto-urile la poemele mele

care aş fi vrut să vă fie  nedoritul cadou de Crăciun:

„E o bigamie să iubeşti şi să visezi”

spune Elytis. Şi tot el: „O nimica toată mi-am dorit

şi pedepsit am fost cu prea multul”

„Eu sunt Singurătatea devenită om”, zice Nietsche

iar bunul taumaturg Rainer Maria Rilke continuă:

„O, spune-mi, poete, ce faci. – Preamăresc.

Dar ce-i muritor şi monstruos

cum înduri, cum primeşti? – Preamăresc.

Dar pe cel fără nume, pe cel anonim,

cum îl invoci tu oare, poete? – Preamăresc.

De unde îţi iei dreptul de a fi adevărat

în orice veşmînt, sub orice mască? – Preamăresc.

Şi cum de te cunoaşte tăcerea şi furia,

steaua şi furtuna? – Pentru că preamăresc.”

Astfel „şi eu voi semăna cu voi, de-acum nici eu

nu mai găsesc întoarceri” (Esenin)

Vouă, celor care nu mă citiţi

purtând nevinovate bandaje în îndoiturile inimii

deveniţi celebri în acest poem despre o singurătate

a singurătăţii

cu aleasă compătimire vă spun:

aş fi putut să vă fac a iubi pasărea murind în mijlocul cântecului

şi citind Lapidariile sau despre sângerarea păsării în zbor

să înţelegeţi că arta

este minciuna spusă zilnic în faţa morţii

şi că cel mai lung e drumul spre noi înşine.

Iar dacă vreodată mă veţi căuta

pentru cronica unui interviu anunţat (poate acela de martor

la moartea primului zeu!) mă veţi găsi pe străzile mele

sau dacă din politeţe sau din binecuvântate pricini

scrisul meu vă va ademeni

mă veţi găsi pe-aceleaşi

străzi ce dau buzna în viaţa mea tremurîndă

străzi fumurii  străzi cu cîini slăbănogi şi

speriate fantome

străzi cu îndrăgostiţi şi pătimaşe săruturi

străzi ce înghit străzi: bulevardul Carol I

înghite strada Eminescu,

strada Gane înghite strada Pogor

strada Bălcescu înghite strada Grigore Vieru

strada Cimitirului strada Libertăţii...

Străzi ce înghit visele trecătorilor

străzi pentru cei fără casă şi făr’ de coltuc

friguroasele străzi ale săracilor

străzi aşezate-n creierul ologilor lumii

inefabile străzi ale memoriei

străzi ale celor care-şi scandează singurătatea

străzi care duc în ceruri

străzi care duc în pămînt

străzi inerte şi întrebătoare

străzi cîntate de poeţii romantici melancolice străzi

străzi de pierdut coroana de spaimă

străzi pentru cei fără de zbor

străzi adormite   străzi revoltate de orbitoarea

lumină a zorilor.

Atîtea zile şi nopţi în care

mă dor străzile de mers.

Iar voi, necititorii mei,

dacă într-adevăr din cuvântate şi binecuvântate pricini

ceea ce-am scris vă va ademeni

solicitându-vă sistemul nervos vegetativ, simpatic

                                                                      şi parasimpatic

luând totul ca o probă a probei de probă

mă veţi găsi la locul ştiut

printre fotonii şi frumusonii tăcutei tristeţi

tot mai fărâmiţat de absenţe

potrivindu-mi monadele tăcerii.

Şi dacă găsindu-mă

mă veţi întreba de viaţă de moarte

de înger sau demon

şi mă veţi întreba de cărţile prin care se plimbă

aceleaşi bodegi aceeaşi bărbaţi ce nu obosesc

niciodată

sau despre cel înveşmântat în carcasa de pământ dospit

sau despre acelaşi gust al lepădării

de sine din gură

şi dacă găsindu-mă

mă veţi ademeni cu vorbe goale şi fericiri amânate

aşa cum am şi scris

cu altă Deşertăciune voi răspunde Deşertăciunii.

   

noiembrie 2011, Iaşi

Ioan Moldovan

Nascut la 20 martie (in acte 21 martie) 1952 in satul Muresenii de Campie, comuna Sava (astazi comuna Palatca), judetul Cluj. Familia se stabileste la Cluj (tatal, militian, apoi sofer - mama, casnica, o sora mai mare, un frate mai mic). Studii elementare si gimnaziale la Scoala Generala Nr. 5 din cartierul Caramidari; Liceul "George Baritiu", sectia umanista, absolvit in 1971. Joaca fotbal in echipa liceului, apoi pentru scurt timp la juniorii lui "U" Cluj, scrie poezii, citeste la cenaclul "Lucian Blaga"al liceenilor clujeni, debuteaza in revista "Zorile" a liceului, apoi in suplimentul literar "Preludiu" al "Scinteii tineretului", este remarcat de Ana Blandiana la Posta redactiei a revistei "Contemporanul" si de Adrian Paunescu in pagina "Ave" a revistei "Tribuna". In urma esecului la examenul de admitere la Facultatea de Filologie (pentru care, de altfel, nu se pregatise, intentia sa fiind sa dea admitere la regie film - un vis adolescentin -, proiect abandonat pe ultima suta de metri) lucreaza din toamna pana in primavara ca muncitor necalificat la Fabrica de bomboane "Vitadulci", pentru a nu fi incorporat in armata. In 1972 intra primul la Facultatea de Filologie a Universitatii "Babes-Bolyai"- sectia romana-latina si, incepand cu anul al doilea, activeaza la revista studenteasca "Echinox", fiind redactor, apoi secretar de redactie. Este perioada fasta a celui de-al doilea val echinoxist, cand este coleg cu alti ucenici ai scrisului (la revista si cenaclu sub conducerea lui Marian Papahagi - Ion Pop, directorul "Echinox"-ului, se afla in acea perioada la Paris - , la cursuri, seminarii si grupe de cercetare sub indrumarea lui Mircea Zaciu si a Ioanei Em. Petrescu) care vor deveni peste ani nume importante ale optzecismului literar: Al. Cistelecan, Nicolae Oprea, Al. Th. Ionescu, Alexandru Vlad, Virgil Mihaiu, Virgil Podoaba, Augustin Pop, Aurel Pantea, Mircea Petean , Stefan Borbély, Gheorghe Perian, Tudor Dumitru Savu. Scrie si publica poezii, articole, recenzii; in 1976 primeste premiul pentru poezie "Primavara studenteasca" (Cluj) si al revistei "Amfiteatru" (Bucuresti). Dupa absolvirea facultatii (in 1976, dupa ce cu un an inainte se casatorise cu Petronela Pantis, colega la facultate si in redactia "Echinox"-ului, anul absolvirii fiind si cel al nasterii primului fiu, Rares, cel de-al doilea, Vlad, nascandu-se in 1981, la Baia Mare ) lucreaza ca dascal in Maramures, la Cavnic, Baia Sprie si Baia Mare, continua sa scrie si sa publice in publicatiile locale, dar si in revistele clujene, participa la sedintele cenaclurilor "Prisma" si "Nord".

In 1980 debuteaza editorial cu volumul de poezie Viata fara nume, prefatat generos de Ion Pop, la editura "Dacia" din Cluj-Napoca. Urmeaza in 1983 volumul Exercitii de transparenta la editura "Cartea romaneasca" caruia i se acorda premiul UTC pentru poezie si in 1989 volumul Insomnii langa munti, la aceeasi editura (titlul propus, Avantajele insomniei, fusese respins de cenzura). In paralel face parte din colectivul de colaboratori ai Dictionarului de scriitori romani coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi si Aurel Sasu, redactand peste 40 de articole. In primavara anului 1989 se incheie perioada maramureseana , una pe care o considera fertila si despre care vorbeste intotdeauna cu bucurie si melancolie. In aprilie se muta la Oradea (familia proprie urmandu-l din toamna) fiind primit in redactia celebrei reviste "Familia" unde il are coleg pe Ion Simut, el insusi echinoxist; dupa evenimentele din decembrie 1989, pentru o scurta perioada, in redactie vor lucra alti doi echinoxisti - Virgil Podoaba si Gheorghe Perian , iar un al treilea, Traian Stef, activand in aceasta redactie si in prezent. In ianuarie 1990 este ales redactor sef al "Familiei". In 1993 ii apare volumul Arta rabdarii (Ed. Dacia) pentru care primeste Premiul Asociatiei Uniunii Scriitorilor din Cluj-Napoca si al revistei "Poesis" din Satu Mare; in 1997, Avantajele insomniei, antologie de autor (Ed. Helicon, Timisoara), premiul revistei "UNU" Oradea; in 1999, Tratat de oboseala (Ed. Clusium) si O uitare de texte, antologie de autor cu o sectiune de sapte Inedite (Ed. Axa, Botosani, colectia "La steaua - poeti optzecisti"); in 2002, la implinirea varstei de 50 de ani, editura "Dacia" (director poetul Ion Vadan) ii tipareste volumul Interioarele nebune, in colectia "Poetii Urbei", o selectie de autor din volumele publicate anterior, urmata de sectiunea care da titlul volumului continand 31 de poeme inedite. Colaboreaza la Dictionarul esential al scriitorilor romani (Zaciu, Papahagi, Sasu). Din creatia sa poetica s-a tradus in maghiara, engleza, germana, albaneza si franceza. Colaboreaza la numeroase reviste literare din tara. Preda cursul de Istoria culturii si civilizatiei universale la Facultatea de litere a Universitatii Oradea. Referinte critice in carti sau articole de revista semnate de Ion Pop, Laurentiu Ulici, Grigurcu, Al. Cistelecan, Aurel Pantea, Virgil Podoaba, Gheorghe Perian, Ion Simut, Constanta Buzea, Dinu Flamand, Daniel Dimitriu, Ion Cristofor, Stefan Borbély, Grete Tartler, Florin Mugur, Dan C. Mihailescu, Mircea Mihaies, Marin Mincu, Adrian Popescu, Ion Muresan, Radu G. Teposu, Gellu Dorian, Mircea A. Diaconu, Dumitru Chioaru, Romulus Bucur, Nicolae Oprea, Gh. Mocuta, C. Cublesan, Irina Petras, Mihai Vakulovski s.a.

Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania si al PEN-clubului roman.

 

ÎNSEMNĂRI PRIMITIVE

x x x

visez un râu o iarbă

şi mult argint în care moare timpul

nu-i nimeni azi să facă pânza albă

x x x

nu e foarte sănătos să trăieşti

morţii cei mai tragi se înghesuie

să-mi atragă atenţia

pun semne legiferante

după ce-mi trece clipa nelegiuită

x x x

stau şi nu dorm şi nu mai ninge deloc

am pregătit cleiul pentru oaspetele

dorit de Casa Noastră

vinul s-a-năcrit în pahare

dar la vârsta mea cu cine să mă cert

cu cine să-mpart ceva şi ce

mă gândesc să nu mă mai opresc din mormăit

x x x

ştirbi şi privind mereu în gol făcându-ne datoria

aşteptând o adolescentă economică română de pe internet

care scrie poezii direct în limba engleză

înduioşaţi ca după un somn canonic

îl vorbim de bine pe Dumnezeu

care ne-ascultă cel mult ironic

dragi ticăloşi uitând de-ndată legăturile

dintre cuvinte

privind mereu înapoi să vadă cât au lucrat înainte

noaptea târziu ies sub tufişuri

aduc apă-ncepută şi terminată

minunându-se cât sunt de vii

x x x

amân şi amân

să-ţi scriu cât mai rămân

în ograda asta din satul oarecare

câtă frumuseţe aici

iar dincolo – nu ştiu

stau până în zori pentru ca tu să delirezi

în searbăda pustie

pe care o scrie

o mână păscută de iezi

fac lucruri simple şi continui

nu vreau s-aud că mama e doar păpuşa bătrână

pe care fratele meu o mângâie

îi vorbeşte strigând

şi vrea să fie vie

x x x

şi totuşi a fost şi el copil s-a născut a murit

nici astăzi nu ne ştim ruga

pentru ce-a fost între ultima şi prima clipă a sa

nemeritorii la înviere

precum nemeritorii la naştere

nişte biete otrepe cu unele duioşii între moarte şi moarte

naşterea lui clipă de clipă

pentru a învăţa noi ceva ce n-o să ştim niciodată

înfrângerea prin frângere luminată

ÎNGREUNAT

În loc s-o beau îmi vărsasem pe picioare

zeama de pară nepieritoare

îngreunat de ani şi de auzuri maculate

mă dedam la abuzuri sforăitoare

pe mulţi dascăli îi uitasem

pe Gerry pe Pluto (ah şi pe Pluto)

când iată-te

bine-ai venit, Sluto

să ştii că m-ai deocheat

de-am vărsat toată lumina din sânge

de-amu oi tot plânge

şi-oi chiui

între a fi şi a fi

DE LUCRU

Trebuia mers până hăt departe

până la Pancevo

până la moarte ca să mai scoţi un cuvânt

Fie el şi urât – dar din bojoci

de-acolo de unde nu te mai saturi

să te mai joci de-a ceva de-a cevo

Începusem bine eram serios era mişto

ţigănia din mine se cuminţise îmi adusesem aminte

de replica no-i-şto dintr-un film rusesc

văzut în abise

Nu eu mă jucam

ele se jucau cu mine

nişte rime pline de râme

Eram doar ce eram

o cârtiţă pe mirişite

trăgând pământ de sub cer

să se dărâme

Oradea, 2012

Aurel Pantea

 
















Aurel Pantea (n. 10 martie 1952, Chetani, judetul Mures) este un poet si critic literar roman.

A urmat Facultatea de Filologie a Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj (1972-1976). In timpul studentiei a fost redactor la revista "Echinox". Dupa absolvire, a fost profesor la Borsa-Maramures si Alba Iulia (1976-1983), corector la ziarul "Unirea" din Alba Iulia (1980-1984). In prezent, este conferentiar universitar dr. la Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia. Din 1989 este redactor al revistei "Vatra" din Targu Mures. Din 1990 este redactor-sef al revistei "Discobolul" din Alba Iulia.

Poezii
Casa cu retori, Bucuresti, Editura Albatros, 1980.
Persoana de dupa-amiaza, Cluj, Editura Dacia, 1983.
La persoana a treia, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1992.
Negru pe negru, Tg. Mures, Editura Arhipelag, 1993.
Aceste venetii, aceste lagune, Bacau, Editura Axa, 1995.
O victorie covarsitoare, Pitesti, Editura Paralela 45, 1996.
Negru pe negru (alt poem), Cluj, Editura Casa Cartii de Stiinta, 2005.

Cronici
Poeti ai transcendentei pline, Cluj, Editura Casa Cartii de Stiinta, 2003 (editia a II-a, Cluj, Editura Limes, 2005).
Simpatii critice, Cluj, Editura Casa Cartii de Stiinta, 2004.
Inapoi la lirism (o ancheta), Tg. Mures, Editura Ardealul, 2005.
Stefan Aug. Doinas (studiu monografic), Cluj, Editura Limes, 2007.
Sacrul in poezia romaneasca (volum colectiv), Cluj, Editura Casa Cartii de Stiinta, 2007.

Premii si distinctii
Premiul de debut al Editurii Albatros, 1980
Premiul pentru poezie al revistei "Poesis", Satu Mare,1992
Premiul "Cartea anului" al Salonului National de Carte si Publicatie Culturala, Cluj, 1994
Premiul "Octav Sulutiu" al revistei "Familia", Oradea, 1998
Premiul de excelenta acordat de Uniunea Scriitorilor din Romania, Filiala Mures, Medias, 2002
Premiul pentru critica literara al revistei "Poesis", Satu Mare, 2004
Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din Romania, Filiala Mures, Tg. Mures, 2004
Premiul pentru publicistica literara al Uniunii Scriitorilor din Romania, Filiala Mures, Tg. Mures, 2005, 20060
Premiul pentru poezie al revistei "Ateneu", Bacau, 2006

 

Poeme

   

***
se dedică dr. Marcela Rău

Azi, mi-am văzut inima, bătea de tare departe,
parcă nu era inima mea, alături, lîngă un aparat sofisticat,
doctoriţa cu ochi albaştri m-a lăsat să ascult o clipă
ritmurile ei,  am auzit mari şuvoaie şi un şuier,
se zbătea timpul în fluvii mari, chiar aşa ar fi,
a spus doctoriţa, dacă ne-am afla în mijlocul ei,
de s-ar întoarce fiecare în inima lui, ar vedea subteranele
de unde vine nimicitorul

***

Ea umblă prin baruri, se îmbată crunt şi înjură,
consumă timpul din ea, ea e prietena vremii de după amiază,
patruzeci a făcut şi nimicirile se uită lacome, înlăuntru
drumurile se înfundă, pute vremea în mine, mă, boaşe umflate,
suduie rău masculii lăieţi, încă îi dau tîrcoale, a întrecut măsura,
a întrecut toate măsurile, ştie că se lăţeşte partea întunecată,
ora, copila asta ambiguă, umblă cu brice în memoria mea,
în cele din urmă, o să fie numai timp în mine, o să fie urît şi veti auzi
cum se prăbuşeşte lăuntru peste lăuntru şi afară peste afară,
mă, lăieţilor, odata ea  a scris poezii

***
Pentru Andreea Brumaru

Ce trist e azi nimicitorul,
a întîlnit subiectivitatea scrum, nu te iubesc,
i-a strigat, nu te iubesc,
şi nu i-a răspuns nimeni, chiar nimeni,
absolut nimeni, era începutul
unei incomparabile iubiri
***

Ziua e pe sfîrşite , dar din sfîrşiturile ei,
nici unul , din cîţi au plecat,
nu se mai întoarce. Desigur, s-au rătăcit,
se spune, desigur s-au rătăcit,
dar unii spun că cei plecaţi au găsit calea

            
***
se dedică domnului Mihai Şora
                                              
Dragostea cade cu gura în ţărînă,
de peste tot adună peisaje epuizate ochiul necruţător,
şi totuşi nu lăsa nici o şansă morţii să se nască,

iubirile vin din pribegii îndelungi, poartă
urmele refuzurilor, mulţi adorm
lîngă crima savîrşită, şi totusi
nu lăsa nici o şansă morţii să se nască,

timpul viu îşi arată durerea mare,
din cei plecaţi se înalţă priviri ce au înţeles totul,
preţul plătit pentru a fi viu se transmite mai departe,
mai departe, şi totuşi
nu lăsa nici o şansă morţii să se nască,

injectează în noi veacul de morfină
placizi avatari, femeia şi bărbatul găsesc, în cele din urmă,
locul unde au început singurătăţile lor oxidante, din vieţile lor
ies  în serii vietăţi fugace, şi totuşi
nu lăsa nici o şansă morţii să se nască                           

***
Cine trăieşte acum, seamănă cu tine,
uriaşa mea lehamite, contemplativii plecînd,
au rămas să ne privească gropile, stai, nu pleca,
dragostea murind, face azi ultima mărturisire, că nu ea, că nu ea,
că, în nici un caz, nu ea...,
cine trăieşte acum, seamănă cu tine,uriaşa mea lehamite.
La o terasă, în plină amiază, lumina taie gîtul
domnişoarei de-alături, domnul de la masa vecină e foarte preocupat
să-şi taie venele, vine un suflu rece, semn că  oaspetele  de toţi aşteptat
e pe aproape, dar toţi sînt foarte preocupaţi, mi-amintesc
de prietenul meu mort nu de mult, simţea cînd e aproape oaspetele
şi înjura cumplit, mi-ar trebui un pumnal
pentru această normalitate.

Alba Iulia, 2011

Paul Blaj

 

Succinte date bibliografice – paul blaj

Debut (în perioada studenţească): în România literară nr. 31/1997

Publicat în reviste ca: România literară nr. 45/1998, Facla Literară, Eminescu

nr.3/2000 Dunărea de Jos, Antares, Plumb, Ateneu, Spaţii culturale, Litere, Boema etc. şi prezent în revistele locale (Anuntzul Tecucean, Kairos etc.)

redactor în perioada 1999- 2000 la Facla Literară, redactor

la revista studenţească Trepte în perioada studenţească şi membru fondator în

colectivul redacţional al revistei Tecuciul Literar-Artistic

Volume publicate:

Muream Vorbelor (versuri) Editura Napoca Star, Cluj, 2001

Numen. Gestul Drumului (poezii), Editura Napoca Star, Cluj, 2001

Monedele Tristhaliei (versuri), Editura Napoca Star, Cluj, 2002

Valsul Vocalei (versuri), cu o prefaţă de Paul Sân-Petru, Editura Napoca Star,

Cluj, 2005

Graiul cu accent de mort (versuri), Editura Napoca Star, Cluj, 2007

Aristocraţia foielii (poeme), Editura Napoca Star, Cluj, 2008

Poetul miazănoapte (poeme), Editura Napoca Star, Cluj, 2010

Mănuşi pe nisip (poeme), Editura Napoca Star, Cluj, 2010 (decembrie)

Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău,

pentru volumul Mănuși pe nisip, 2011

Poeme înnorate (poeme), Editura Napoca Star, Cluj, 2011

Prezent în antologiile : Prinos, cuvânt înainte de Mihai Blejeru, Editura Teodora,
Tecuci, 2003
Scutură-ne Toamnă(antologie underground) prefaţată de Dionisie Duma,
Editura Napoca Star, Cluj, 2005
şi în Pântecele Chitului (publicistică I) de Petrică Birău (cu o prefaţă de Valeriu
Bârgău), Editura CĂLĂUZA, Deva, 2002
în Almanahul Revistei „Dunărea de Jos”,2007
în „Ateneul Scriitorilor” editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2008
în „Nasc şi la Tecuci Oameni” mic dicţionar enciclopedic de Vasile Ghica,
editura PIM,Iaşi,2008,
precum şi în „Valori spirituale tecucene” dicţionar enciclopedic alcătuit de
Traian Nicola, apărut la editura Grapho Press, Tecuci, 2008
(P)referinţe critice: Constanţa Buzea, Constantin Abăluţă, Mirela
Roznoveanu, Paul Sân-Petru, A. G. Secară, Ionel Necula, Petrică Birău,
Vasile Sevastre Ghican, Letiţia Buruiană, Violeta Savu, Valeria Manta
Tăicuţu, Cristina Ștefan, Andrei Velea, Adrian Blănaru, Cezarina Adamescu, Valeriu Sofronie, Dionisie Duma, Nicolae
Chiscop, Ramona Iancu, Adrian Grauenfels etc.
Semnalat în presa tecuceană entuziast de Vasile Sevastre Ghican şi Nicolae
Chiscop şi în cea ardeleană de Petrică Birău

Autor cu drepturi depline pe site-urile literare www.hermeneia.com,

www.poezie.ro şi reţeaua literară

Membru U.S.R din iunie 2006

i-am pus numele studenție

burnița mărunt a bucurești beat și tânăr
străzile reci ne umflau venele
am găsit o sticlă verde goală de un litru
am spart-o de un zid

afișe rupte pe jumătate reclame ciobite
mașini lente pietoni rari zebre decolorate
noi săraci cumplit de săraci și flămânzi
la 6 am înspre campus

dan era optimist am mâncat aripioare
cartofi prăjiți din banii lui de cazare sau
de cantină nu rețin eram atât de vii încât
ne târâiam bucuriile

apoi te-am văzut
udă ciufulită murdară frumoasă
te-am lăsat să scobești în trupul meu
vizuina
dâmbovița curgea la fel de poluată
ca lacrimile tale

de când facem primii pași în mici forme concave



psalm

nu mă depăși cu mânia doamne și nu mă păstra
stins în societate
sunt o casă smulsă de taifun o furnică zdrobită
sub pantof
fără domnul meu

insist
pentru că mă dor genunchii dacă plouă
învelește-mă cu noroi
scuipă în el și pentru mine
tu duioșia mea
cutia metronomului meu purpuriu

ce frumos pășești peste pietre ca o vreme
care bate mereu în prezent
și se deschide odată cu tainele geneticii

mereu mi te imaginez ca pe un echilibru
între depărtare și apropiere
între apă gheață sau abur așa e domnul meu

pune tu spațiu între faptele mele mângâie-mi
umărul pe care te port
împăratul meu hai să ieșim în Central Park
ca să răsfoim o revistă

iconography

uită-te la mine și spune-mi încet dacă mai vezi ceva
din durerea mea vei face miere și o vei păstra la rece
toate se întorc pentru noi cumva gentil
de parcă un domn te-ar săruta de față cu mine și
mi-ar admira agonia
poate că aș ezita să mai merg pe acea stradă
dar sigur tu mi-ai aminti că exist
fiecare din noi purtăm o rană adânc înăuntru
spunea cineva senzual
poate că durerea mea e doar un șuvoi de milă
care de la distanță te asurzește
dar vino să mergem așa cum suntem acum
cu hainele de prin casă afară
ne vom plimba prin parc ca doi nebuni
și te voi strânge lângă mine până când
carnea ni se va zdrobi de libertate și ura ne va înghiți
ca un băiat de la țară un codru de pâine

***

mă uitam astăzi să văd dacă e lună plină
ca și cum m-aș uita după un tren
pe care trebuie să îl iau
oarecum liniștit și fără griji
m-am gândit să mă bărbieresc ceva trebuie să fie adevărat
corul pe care îl aud sau sticla ciobită
poate secretara sexy care îmi culege textele
sau numai acest moment
în care mă blestem stând picior peste picior
aș intra într-un fluier pentru tine
toate au un echilibru nevăzut chiar și pierderile

îngeri sub cărămizi

psalm

tu vii ca ninsoarea domnul meu și asta poate fi probat
totul în jurul tău este liniștit
ca într-un sunet stins amânat pentru concert
aud valurile mării și mă înțeapă o durere
ești gravul violoncel care îmi dă speranță în lume
îmi promiți că voi merge adesea pe drumurile tale
dar nimic nu se întâmplă
vorbești ca o rană deschisă
undeva mă voi opri să odihnesc aceste morfeme
dacă ai ști să mă cerți când mă prăbușesc la pământ
pământul acesta negru cu pielea de mulatră
sufli spre tristețea mea și ea prinde aripi
îmi întinzi iar mâna plină de sânge
dacă aș putea să mă ridic până la ondularea umerilor
poate totul este o cană cu apă vărsată în vreme de secetă

apoi din depărtare îmi apare iubita cu o rochie mov
ea nu e conștientă și cântă și dănțuie
eu încă sunt căzut și îi vorbesc gros poate mă voi elibera
observăm cât de mult zinc avem în noi
parcă aș arunca un blestem asupra orașului cerându-i
să dureze spune poetul
dar poetul ascultă indicatoarele de circulație
vede zebrele și se gândește la un delfin nedresat încă

sunt jos domnul meu trupele tale de îngeri bat pasul pe loc
cum bat tobele ritmul galerelor
mă chemi pe nume străine
am să las chemarea ta să intre adânc în ficatul meu
dintr-o țară va veni o lupoaică și va mușca în fiecare zi
din el de parcă eu aș fi adus focul din rugul aprins
păsărilor

mă plimb printr-un parc îngrozit de iarnă
acest început mă bine-dispune de fapt este o zi ștearsă
o orgă lângă un bloc
îmi dă sentimentul de monotonie și plictis
apoi cântecul se rupe brusc
tu apari încet pe hainele mele prin buzunare zici da
zici nu
zici hai
zici fără să mă doară
totul e curat și clar iar bălțile par distorsionate de gheață
îmi amintești de ziua în care mergeam năruit la cristi
suntem separați ca frazele maria
felinarele ziua par teribil de orfane
mai zi ceva pe aleea aceasta albită
catedrala este calmă cât o sperietoare de ciori

2012, Tecuci