Ioan Es. Pop (n. 27 martie 1958, Vărai județul Maramureș) este un poet și publicist român. A absolvit în 1993 Facultatea de Filologie, secția limba și literatura română - limba și literatura engleză a Universității din Baia Mare.
Afilieri
Ca student
activează în cenaclul "Nord" al revistei studențești omonime, fiind,
între 1981 - 1983, și redactorul-șef al acestei publicații. Din 1987 participă sporadic la
ședințele cenaclului "Universitas" din București, condus de criticul și profesorul Mircea Martin. Este membru al Uniunii
Scriitorilor din România. A fost editor-șef al "Ziarului de
duminică", supliment al "Ziarului financiar", și editor senior
al revistei „Descoperă”.
Volume și publicații
În 1994
debutează editorial cu volumul de poeme "Ieudul fără ieșire".
Colaborează cu poezii la: "Luceafărul", "Nouăzeci",
"Tribuna", "Astra", "Transilvania",
"Contemporanul", "Vatra", "România literară",
"Contrapunct", "Convorbiri literare" ș.a.
A publicat
grupaje de poezie în "Revista Iberorrománica" (Madrid), "Asheville Poetry Review" (SUA) și în reviste literare din Irak, Iugoslavia și Suedia.
Ieudul fără ieșire, Ed. Cartea Românească, 1994; ediția a doua, Ed.
Ninpress / Charmides, 2009
Porcec, Ed. Cartea Românească, 1996
Pantelimon 113 bis, Ed. Cartea Românească, 1999
Podul, antologie, Cartea Românească, 2000
Rugăciunea de antracit / The Anthracite Prayer, antologie bilingvă, Ed. Dacia,
2002
Petrecere de pietoni, Ed. Paralela 45, 2003
Confort 2 îmbunătățit (împreună cu Lucian Vasilescu), Ed. Publicațiilor pentru Străinătate,
2004
Lumile livide / The Livid Worlds, antologie bilingvă, Ed. Institutul
Cultural Român, 2004
Și cei din urmă vor fi cei din urmă, volum bibliofil, 2007
No Exit, antologie, Ed. Corint, 2007[1]
O căruță încărcată cu nimic (împreună cu Peter Srager, Robert Șerban),
ediție bilingvă, Ed. Brumar, 2008
Fețe jupuite. 12 interviuri cu Ioan Es.
Pop, Editura Casa
de Pariuri Literare, Colecția „Interviu”, București, 2015
Arta fricii, Charmides, 2016
sunt un bărbat
singur
sunt un bărbat singur. nu-i nici o
mândrie în asta. doar sunt
hoarde de nefericiţi care umblă şi caută
alţi nefericiţi — numai că între nefericiţi şi nefericiţi
sunt mari praguri de nefericire,
unii au bani mulţi, alţii au speranţe
deşarte — nu există doar nefericiţi
de-un singur fel.
iar când, totuşi, se unesc,
nefericiţii fac revoluţii, după care
li se ia totul.
hoarde de nefericiţi care umblă şi caută
alţi nefericiţi — numai că între nefericiţi şi nefericiţi
sunt mari praguri de nefericire,
unii au bani mulţi, alţii au speranţe
deşarte — nu există doar nefericiţi
de-un singur fel.
iar când, totuşi, se unesc,
nefericiţii fac revoluţii, după care
li se ia totul.
***
de patru generaţii,
în dosul casei noastre curge
un pârâu cu sânge întunecat.
de ani şi ani, tatăl meu îl acoperă cu paie şi frunze
să nu afle vecinii. şi tatăl lui îl acoperea şi el cu paie şi frunze
şi poate că va fi rândul meu să-l acopăr curând,
pentru că nu-i bine să afle vecinii ce curge acolo.
primăvara ne facem şi noi că arăm şi semănăm,
ca să pară că sântem în rând cu lumea.
toamna ne facem că strângem şi noi roade,
ca să semănăm cu ceilalţi, să nu se bage de seamă,
dar de fapt nu facem decât să aşteptăm, să
pândim cine vine la rând, unul din noi
sigur vine la rând,
ne petrecem ziua urându-l pe cel care va scăpa, deşi
cine scapă, scapă doar până la o dată următoare.
în timpul ăsta, pe pârâu se scurge o şuviţă de
sânge întunecat, îl acoperim de ani şi ani cu
paie şi frunze,
nu-i bine să afle vecinii ce curge acolo,
trebuie să părem şi noi în rând cu lumea.
un pârâu cu sânge întunecat.
de ani şi ani, tatăl meu îl acoperă cu paie şi frunze
să nu afle vecinii. şi tatăl lui îl acoperea şi el cu paie şi frunze
şi poate că va fi rândul meu să-l acopăr curând,
pentru că nu-i bine să afle vecinii ce curge acolo.
primăvara ne facem şi noi că arăm şi semănăm,
ca să pară că sântem în rând cu lumea.
toamna ne facem că strângem şi noi roade,
ca să semănăm cu ceilalţi, să nu se bage de seamă,
dar de fapt nu facem decât să aşteptăm, să
pândim cine vine la rând, unul din noi
sigur vine la rând,
ne petrecem ziua urându-l pe cel care va scăpa, deşi
cine scapă, scapă doar până la o dată următoare.
în timpul ăsta, pe pârâu se scurge o şuviţă de
sânge întunecat, îl acoperim de ani şi ani cu
paie şi frunze,
nu-i bine să afle vecinii ce curge acolo,
trebuie să părem şi noi în rând cu lumea.
***
nu ştiu ce l-a apucat pe tatăl meu
să-njuge boii la car
la doişpe noaptea, să mă trezească şi să-mi spună hai.
eu după ce mor dorm somnuri lungi. unde, am zis,
a zis: la şomcuta mare. ce putea să-l mâne pe el
în miez de noapte tocmai la şomcuta mare,
la atâta drum de satul nostru? şi de ce să nu ia
autobuzul, dimineaţa la şase, de ce să umblăm
patru ceasuri încolo, patru ceasuri încoace
cu mersul moale şi greoi al boilor noştri?
dacă-i pe-aşa, n-o să mă mai prindeţi acasă de-acum prea
devreme,
n-o să mă mai trezesc în miez de noapte pentru o nebunie ca
asta.
şi-atunci se apropie ea şi zice: scoală
dragul meu, tatăl tău
tocmai pleacă să te-aducă de la şomcuta,
du-te să-l ajuţi să te ridice,
de trei zile zaci acolo fără suflare.
şi abia de-au ajuns să ne dea de ştire astă seară,
dragul nostru.
la doişpe noaptea, să mă trezească şi să-mi spună hai.
eu după ce mor dorm somnuri lungi. unde, am zis,
a zis: la şomcuta mare. ce putea să-l mâne pe el
în miez de noapte tocmai la şomcuta mare,
la atâta drum de satul nostru? şi de ce să nu ia
autobuzul, dimineaţa la şase, de ce să umblăm
patru ceasuri încolo, patru ceasuri încoace
cu mersul moale şi greoi al boilor noştri?
dacă-i pe-aşa, n-o să mă mai prindeţi acasă de-acum prea
devreme,
n-o să mă mai trezesc în miez de noapte pentru o nebunie ca
asta.
şi-atunci se apropie ea şi zice: scoală
dragul meu, tatăl tău
tocmai pleacă să te-aducă de la şomcuta,
du-te să-l ajuţi să te ridice,
de trei zile zaci acolo fără suflare.
şi abia de-au ajuns să ne dea de ştire astă seară,
dragul nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu