"Ne trebuie, oare, o Arcă a lui Noe?
Leviathanul pare
un blând caşalot,
Cineva ucide,
tăcerea-i dă voie,
Mă aplec şi
citesc Pirkei Avot."
Boris Marian Mehr s-a născut la 19 noiembrie 1941-Rusia. Studii liceale – Colegiul Sf. Sava (fost Nicolae Bălcescu – 1959), studii inginerești - 1965 , debut în LUCEAFĂRUL – 1968, colaborări le ROMÂNIA LITERARĂ, CONTEMPORNAUL, LUCEAFĂRUL, debut în volum – „Numele profesorului”- 1886 – Ed. Litera, a publicat opt volume de versuri. Referințe critice – Gh. Grigurcu ( STEAUA-1990), Alex Ștefănescu ( FLACĂRA – 1990), ISTORIA LITERATURII ROMÂNE – Marian Popa, apoi de D. Micu, apoi de H. Zalis, prezent în Dicționarul Literaturii Române - Academia Română ( Eugen Simion), Dicționarul Scriitorilor Români – Ed. Dacia – Aurel Sasu, Dicționarul Scriitorilor Români- Iași, 2011, Boris Crăciun și Daniela Crăciun- Costin, etc. Este membru al Uniunii Scriitorilor România, ASR- București, secția de poezie
Poți cere iubire?
Cel care plânge,
Cel care pierde
tot sângele,
Vântul de toamnă
peste
O groapă uriașă,
Blesteme și
țipete-n beznă,
Oseminte se
nalță,
Se caută, se
găsesc,
Nu au liniște,
Lacrimi de
piatră.
Eu am văzut cum
ochii lor piereau în ceață,
Eu am auzit
ultimul lor strigăt,
Eu am văzut cum
se nălța fumul,
Am auzit cum se
închideau ușile,
Fumul era
ultimul lor cuvânt,
Ultimul sărut, o
literă,
Un semn pe un
cer de lut.
Poți cere lumii
iubire?
Poți cere orice,
Iubirea
se-mparte
În iubiri mai
mici, tot mai mici,
Până ce te
trezești în palmă
Cu un dram de
ură,
O scuturi, nu
scapi de ea,
Iartă-mă,
Doamne.
2. Adio
sau la revedere
Erau doi
prieteni,
Unul Adio, altul
Larevedere,
Făceam cu ei
schimb de piepteni,
Lafkadio, zicea
unul,
Belvedere,
altul,
și-ndată se
relua discuția,
la cuțite și la
pahare,
după naufragiu
apăreau broscuțele,
dar domina un
lup de mare.
Ce este prostia
asta?
Întreba unul cu
barba deasă,
Părea că-i crește din țeastă, din carne,
Mă prinde febra
când știu că-i cu coarne,
Ba are și coadă,
te trage și-n țeapă,
Lumea e plină
de bacterii și apă,
Lătratu-n pustiu
nu ajută pe nimeni,
Sunt un poem,
îmi șoptește Aldine,
Aldine era
comandant în Sardinia,
În uniformă
semăna cu mătușa,
Cea care tușește
sub ușă,
Popor ține
frâiele-n puternica-ți mână,
Iar mâna e lungă
și strâmbă și brânză.
Fugi, cireadă,
strigă Heracles,
Are o mie o sută
șperakle,
Nici o culoare
nu va rămâne,
Dacă dau eu cu
bomba de lână.
Neșovăind
înaintezi și cânți,
Deasupra
unei mări de câlți.
Am scăpat de
toate, în copilărie,
Ce spun aici
este doar o sclipire
Din memoria
celui cu boli alzheimerice,
Cine- a văzut cele două Americe?
3. Istoria este uneori ca o barcă
Istoria este uneori
ca o barcă
Legănată de ape
negre-sângerii,
Cineva ucide, ce
găseşte încarcă
Obiecte de cult,
ochelari, jucării,
Cineva părăseşte
în larg naufragiaţii,
Pe cei ce-şi
salvează bunul rămas,
Ultimul coltuc,
fărâma de viaţă,
Ziua de azi este
doar un popas?
Ne trebuie,
oare, o Arcă a lui Noe?
Leviathanul pare
un blând caşalot,
Cineva ucide,
tăcerea-i dă voie,
Mă aplec şi
citesc Pirkei Avot.
PS. Pikei Avot-
Tratatul Părinţilor- parte din Talmud.
Boris Marian,
Bucureşti, 2012
