RODIAN DRĂGOI

POEME

  Tata, Minodora şi trandafirul

       Când era foarte supărat

tata cobora în pivniţă

se aşeza lângă butoiul cu vin

şi se certa cu întunericul de acolo

până se răcorea

când am cunoscut-o

Minodora era încă vie

şi târâia după ea

legat cu o sforicică

un bloc de patru etaje

când voi muri

vă voi lăsa

acest trandafir

care vă va povesti

viaţa mea

niciodată înmiresmată

Rază de soare pe care nimeni nu o poate clinti

Pe această hârtie

aş fi putut să aştern un poem

dacă nu s-ar fi aşezat

această rază de soare

pe care ştiu că nimeni

nu o poate clinti

prietenul meu din copilărie

a trecut ieri pe la mine

el are şi acum tot

13 ani

eu clatin întunericul

cu barba mea albă

Sub preşul de la intrare

De o săptămână Ioana

e foarte bolnavă

nu mai coboară din pat

tuşeşte transpiră

nu ştie nimic despre mirosul

care a pătruns pe sub uşă

şi acum îi ronţăie fără grabă

papucii perdelele

întors de la farmacie cu buzunarele

doldora de medicamente

intru în casă încet încet

să nu trezesc moartea ghemuită

sub preşul de la intrare

Pe strada Reşiţa

În costumul meu negru

puţin uzat pe la mâneci

mă întorc de la înmormântarea

unui prieten

abia îmi mai târăsc picioarele prin aerul obosit

de pe strada Reşiţa

plouă

gura mi se umple de întuneric şi nici măcar

nu ştiu în ce zi suntem

cineva a închis

calendarul într-un arici

Trandafiri

Noapte de noapte

vorbesc cu fratele meu mort acum o mie de ani

nu de mult

stătea într-o grădină cotropită de trandafiri

şi mă tot ruga şi eu să mă duc

nu m-am putut ridica

eram greu ca pământul îmbibat de blesteme

dimineaţa m-am trezit

cu zăpada afară cât gardul

şi eu îngropat

sub mormane de trandafiri înfloriţi

mama atât de rău s-a speriat

că i-a ţâşnit din gură un roşu trandafir

care a despicat satul în două

deîndată oameni trăsniţi de mirare

au început să îşi plimbe pe trupul meu

privirile ca nişte viermi hămesiţi

eu râdeam din toate puterile

apoi mi s-a făcut milă de ei

şi am vrut să le spun...

dar gura mea gura mea

încet încet se veştejea

Visam să scriu o carte cât o corabie

Iubito părul tău

şi cea mai lungă  noapte de iarnă

acoperă oraşul în care eu

visam să scriu o carte cât o corabie

despre prietenul meu de mii de ani

înhămat la o căruţă cu lacrimi

casa în care atâta timp am trăit

de mult nu mai este

dar în nopţile geroase de iarnă imaginea ei

mă caută cu căldură

prin lume

             

Ai plecat lăsându-mi o lacrimă mai lungă decât toţi anii

   

Ai plecat lăsându-mi o lacrimă

mai lungă decât toţi anii

pe care i-am trăit împreună

căldura mâinilor tale

mi-ar fi fost de ajuns

să topesc nămeţii

celor mai năprasnice ierni

când voi muri

tu vei fi atât de departe

încât nu vei afla

vei continua să-mi trimiţi

scrisori

la care desigur

nu vei primi răspuns

niciodată

mă vei blestema

şi vei continua să trăieşti

mai departe

Seară ploioasă de toamnă

Întuneric pe străzi

întuneric în case

doar în gura poetului

este lumină

în această seară

ploioasă de toamnă

singurătatea mă roade

ca un bocanc de soldat

şi nici nu mai ştiu

ce gust are pâinea

mâncată împreună cu tine

Ninge stau în ninsoare

Ninge stau în ninsoare

şi îţi vorbesc de primăverile

pe care le-am inventat special pentru tine

zăpada mi-a ajuns până la genunchi

şi tu continui să râzi

ninge stau în ninsoare

şi îţi vorbesc de ultima noastră vară

petrecută împreună

zăpada mi-a ajuns până la piept

şi tu continui să râzi

ninge stau în ninsoare

şi îţi vorbesc despre dragostea mea

care poate aprinde zăpezile

zăpada mi-a ajuns până la gură

şi nu vreau să îţi vorbesc cu zăpadă

în locul cuvintelor

iată zăpada definitiv mă acoperă

şi tu continui să râzi

şi râsul tău viscoleşte zăpezile

Iubita mea îmi ţine sângele în braţe şi plânge             

Iarăşi m-am întors acasă rănit

iubita mea îmi ţine sângele în braţe

şi plânge în timp ce îmi şopteşte

că ar vrea să fie gaura

din pieptul duşmanului meu

de când Iisus a fost crucificat

mama mea Maria

umblă printr-o lacrimă

bătută în cuie

azi-noapte am visat

că ea a venit pe la mine

dimineaţa am găsit

uşa deschisă…

În duminicile ploioase singurătatea

În duminicile ploioase singurătatea

are cel mai mare efect asupra bătrânilor (singuri)

le stoarce lacrimi îi loveşte cu capul de pereţi

îi urcă în ştreang

dinspre cimitir vine o femeie îndoliată

ţinând strâns în braţe amintirea unui copil

ziua tocmai se sfârşeşte în băltoaca

din faţa casei

Viaţa mea ca o căţea credincioasă

         

„Opreşte-te”

mi se strigă în toate limbile pământului

dar eu nu mă opresc nici o clipă

am acasă un poem care plânge

şi mă aşteaptă

„dar tu nu mai ai casă

dar tu nimic nu mai ai

numai numele ţi-a mai rămas”

îmi ascund numele

sub cămaşa mea zdrenţuită

şi alerg mai departe

şi după mine

viaţa mea ca o căţea credincioasă

Mâinile poetului s-au amestecat cu mâinile nenăscutului

Mâinile poetului s-au amestecat cu mâinile nenăscutului

şi cu mâinile mortului

cu mâinile copilului

şi cu mâinile bătrânului

cu mâinile soldatului

şi cu mâinile generalului

cu mâinile judecătorului

şi cu mâinile criminalului

acum poetul cu disperare îşi caută mâinile

dacă va greşi

cu mâna cui va scrie poetul de acum înainte?