Constantin Preda

Constantin Preda, Ed. Autograf MJM, Craiova, 2012

Poezie

        de Constantin Preda

nici nu ştie mezina mea

nici nu ştie mezina mea

că patul pe care dorm este din umbră

iar cuvintele cu care zbor

(peste milenii/peste dealuri/peste genuni)

sunt tot din umbră

iată că vine o zi

în care trebuie să capitulezi

să pleci steagul

să le cazi în genunchi huhurezilor

să asculţi cântecul nedesluşit al bufniţei

să te supui

să baţi mătănii

să spui totul

vine o zi în care

cea mai frumoasă efigie este umbra

iar cel mai strălucitor sceptru—asfinţitul

vine o zi

în care un vânt năpraznic

rupe funiile cu care sunt legaţi lupii

de limba clopotelor albastre de pe cer

nici nu ştie mezina mea

că o pereche de gheare

va gâtui luna

cenzură

Virginiei Mircea

niciodată nu voi mai putea cânta cu-atâta jale zborul (frânt)

al sitarilor în bataia puştii

niciodată nu voi mai putea cânta cu-atâta jale nechezatul

cailor sălbatici la porţi de abator

niciodată nu voi mai putea fi frate cu macul

niciodată nu voi mai putea trimite (inorogilor) telegrame târzii

niciodată nu voi mai fi liber să-mi public la ziar amăgirea de-a fi

cineva (deasupra noastră) ne fotografiază sufletul

cineva ne-ascultă ticăitul inimii

cineva ne aşază copilăria într-un ştreang

dimineaţa aceasta

dimineaţa aceasta are gust de gutuie crudă

dimineaţa aceasta se adaugă peste hotarul altei zile

dimineaţa aceasta prin care istoria urcă din file

dimineaţa aceasta prin roua căreia moartea-şi cere simbria

mi-am croit un costum din frunze uscate

ninge

în boncăluit de cerbi

ca acum o sută de ani

când glonţul tras de un vânător orb/ în munţi

mi-ar fi putut atinge (ca pe un trofeu) inima

am plâns atunci am spus proverbe am adormit fericit

mi-am croit un costum din frunze uscate

viaţa mea a şerpuit leneş ca un pârâiaş până la rădăcinile ghilotinei

viaţa mea s-a scurs odată cu ticăitul limbilor de ceas

n-am apucat nici acum să-mi cunosc cu adevărat sufletul

n-am apucat nici acum să aflu dacă poezia

este un nor sau o ţară

pe fruntea bunului dumnezeu

prăpastie

pe coala de scris oraşul deschide o prăpastie

din adâncul căreia arcaşi cu săgeţi otrăvite

ţintesc în frunţile noastre

ca-n florile unui măr ionatan

fruntea mea în cătarea puştii

fruntea mea în cătarea puştii

sărutată de gloanţe de vorbe de sânge

de rafale de spini

(asasinul care îmi calcă pe urme are pieptul plin de medalii

asasinul calcă desculţ prin zăpadă prin flăcări pe cioburi de oglinzi)

traiectoria glonţului nu ţine cont de urgiile vremii

telegraful albastru sparge muţenia orologiului cu sfinţi

fruntea mea – pământ obosit de istorii

râd şi plâng cu eretele – duhovnicul

poeţilor înmormântaţi în munţi